Wednesday, 25 April 2007

Incepe sa se moara in multinationale

Doliu: Incepe sa se moara in multinationale

"Exploatarea sălbatică din multinaţionalele care au filiale în România a ajuns, în sfârşit, să producă şi victime. Este vorba de Raluca Stroescu, o tânără de 29 de ani care a murit de epuizare. Angajatorul ei se numeşte Ernst & Young.

Ei? Oare câţi dintre tinerii absolvenţi de ASE nu au visat la o carieră în această companie? Mă întreb dacă salariul de căcat pe care probabil că îl lua fata asta a meritat măcar o dată în scurta ei viaţă sacrificiul final.

Tot legat de multinaţionale, cea mai de căcat fază mi se pare să îţi pui sediul în pizda mă-tii, la 50 de kilometri de Bucureşti, şi apoi să ai nesimţirea să zici că "transportul e bonus de la companie" fiindcă dai un căcat de microbuz care face 2 curse pe zi, la ore fixe, dimineaţa şi seara. Mulţi merită s-o sugă.

Update de dimineaţă: o întâmplare ca asta nu poate fi decât reversul unui management prost. Şi noi avem de lucru până pe 1 iunie de ne ia naiba; tocmai de-asta am vorbit cu băieţii mei următoarea chestie: "Ce facem în următoarea lună? O lălăim şi ne hăhăim la birou în cursul săptămânii şi venim şi sâmbăta la lucru sau muncim serios de luni până vineri ca să ne putem odihni în weekend?" Evident că am ales cu toţii soluţia nr. 2. De asemeni, o altă chestie importantă: nu mai accept proiecte noi. Au venit săptămâna asta 2 prospecţi care vroiau să arunce în mine cu 4000 de euro pe 2 magazine virtuale, dar i-am redirecţionat frumos: "fie lucraţi cu ... care are tot suportul nostru, fie aveţi răbdare până la 1 iunie". Şi aşa ultimul proiect acceptat, săptămâna trecută, a fost oarecum împotriva voinţei mele. L-am acceptat doar fiindcă omul a insistat atât de mult, încât am zis "bine, o să facem un efort să facem şi site-ul dvs.". Mă rog, diferenţa dintre un manager ca mine şi unul ca ăia care o au pe conştiinţă pe fata asta probabil că stă şi în următoarele fapte:

  • eu mă duc cu metroul la muncă şi îmi place să merg pe jos, aşa cum merg şi oamenii mei / ei îşi poartă curul numai în maşini de 20.000 E +
  • eu muncesc cot la cot cu oamenii mei şi înţeleg ce înseamnă stresul şi supramunca / ei sunt plătiţi să îi streseze pe alţii
  • eu am puterea să refuz clienţi din diferite motive, inclusiv pentru că e o nebunie să îi accepţi în condiţiile în care nu mai poţi, şi fiindcă e firma mea şi am dreptul să muncesc ce vreau, când vreau, cum vreau /ei nu au puterea de a refuza, fiindcă epuizarea subalternilor nu e şi a lor
  • în general, eu am convingeri socialiste / în general, ei nu cred în nimic"
via http://newsfromromaniannet.blogspot.com/

Nu stiu cat de adevarat este ceea ce s-a scris si s-a auzit la tv.Pe mine insa m-a pus pe ganduri cazul Ralucai Stroescu.
De maine nu am de gand sa ma mai stresez atat la munca, nu o sa mai stau peste programa decat maxim o data pe saptamana.
De maine o sa imi iau toata pauza de masa exact o ora !
De maine o sa ma relaxez mai mult in week-end-uri si o sa ma vad cu prietenii...


Labels: , ,

2 Comments:

Blogger ORCA said...

Fa un prim pas, vino si depune o floare la Ernst&Young o floare de 1 Mai.
Ca sa nu-i uitam pe cei ca noi.

25 April 2007 at 21:04  
Blogger Tix said...

Haideti cu toti pe data de 1 mai sa depunem o floare la sediul firmei E&Y pentru Raluca.

26 April 2007 at 06:55  

Post a Comment

Subscribe to Post Comments [Atom]

<< Home


free counter
Online Users


My blog is worth $1,693.62.
How much is your blog worth?